Competiții 

Am plecat ultimul la Semimaratonul Buftea și am trăit să spun povestea

De câțiva ani, Asociația Pegas Triatlon Club animă Buftea cu o serie de evenimente sportive de triatlon, duatlon și alergare. Semimaratonul este ultimul venit în familie – weekend-ul trecut a adus a doua ediție și, la startul celor trei probe, printre cei înscriși la probele de 7 kilometri, 14 kilometri și semimaraton, ne-am aflat și noi, la start.

Trecem cronica la persoana întâi, singular. Ca o notă de pornire, este prima oară când părăsesc zona de confort a alergărilor prin parc și particip într-un cadru competitiv, așa că unele concluzii s-ar putea să vă fie deja cunoscute – experiența primează, acum vorbește un amator care, până acum, nu a practicat sport competitiv.

Accesul

Startul s-a dat la ora 11.00, iar înscrierile de ultim moment se puteau face până la ora 10.00. Asta înseamnă o pornire din București undeva spre 08.30, într-o dimineață de duminică. Traficul este ca și inexistent și Buftea este, în funcție de zona din București din care porniți, la maximum 40 de minute.

Parcarea este – ca de altfel oriunde în afara Bucureștiului – generoasă. Startul s-a dat din piațeta Primăriei Buftea și, chiar dacă multe zone din jur erau restricționate, zeci de locuri erau disponibile, pe stăzile imediat adiacente zonei principale de concurs.

Pregătirea 

La fel ca la prima ediție, dimineața cursei a însemnat și o vreme rece, cu un vânt tăios, care te ducea cu gândul mai mult la noiembrie – decembrie. Și, tot la fel ca anul trecut, temperatura depășea 20 de grade la prânz, cu un soare plăcut, numai bun de reîncărcare.

Ce puteai face dimineața, înainte de concurs? Să bei o cafea de la unul din tonomatele chioșcurilor din vecinătate – food truck-ul cu cafea postat imediat lângă start nu era pregătit nici măcar spre ora 10.00, a avut un start mai încet și, probabil, a ratat câteva zeci de pahare vândute.

Preluarea kit-urilor, semnarea declarațiilor și eventualele înscrieri nu luau mai mult de 1-2 minute de persoană, mergeau foarte rapid, fără mai mult de 5-10 persoane simultan, maximum, la rând. Cam asta era atmosfera, la orele încă reci ale dimineții:

Intram in atmosfera!

Publicată de Buftea21km pe Duminică, 30 Septembrie 2018

Intervalul 10.30-10.45 a adus și dezmorțirea – muzică și o binevenită ședință de încălzire -, dar și 2-3 grade în plus, în termometre.

Ultimele detalii, inaintea startului

Publicată de Buftea21km pe Duminică, 30 Septembrie 2018

Traseul

Știam, din comunicările oficiale, asta: „o cursă derulată într-o oază verde, curată, în imediata proximitate a Bucureștiului, pe un traseu care trece prin locuri încărcate de istorie, cum ar fi Domeniul Știrbey”.

Cum este, în realitate? Foarte bun. Larg, pe zonele de asfalt, și ceva mai restrâns, dar cu suficient loc pentru depășiri, în incinta domeniului Știrbey. Am plecat ultimul în cursă, ca să văd cum mă descurc, și am avut loc, pe întregul traseu, să depășesc și să urc – bineînțeles, cât m-au ținut picioarele la această primă cursă.

Străzile alternează perioadele de suiș cu binemeritate coborâri, iar traseul tip trail din Știrbey este suficient de plat, fără crengi, pietriș și alte mici lucruri care ar putea deranja un ritm constant de cursă. Cu un plus pentru liniște și peisaj – nu ai cum să nu apreciezi asta, chiar și din fugă.

Bineînțeles, chiar dacă traseul a fost complet izolat, cu suficientă poliție, cu benzi vizibile și garduri, șoferul român octogenar a reușit sa intre cu un Logan pentru câteva zeci de metri pe șosea, pentru că nu am trecut prin atâtea zeci de ani de viață ca să respectăm regulile și să îmbătrânim frumos.

Impresiile

Participarea a fost eterogenă, de toate vârstele, cu toate nivelurile de pregătire – bine, din punctul meu de vedere, pentru că arată că oricine are o șansă, cu un pic de antrenament.

Nu am simțit o încrâncenare a participanților, totul a fost fair, degajat, ba chiar un alt concurent a avut și timp, în alergare, să îmi dea încă un ac cu care să îmi prind numărul – deh, mă luptam cu numărul fâlfâind cam de pe la jumătatea traseului de 7 kilometri. Începătorii, ca mine, nu știu că trebuie ancorat măcar în trei puncte.

Tot traseul a fost clar marcat, toți voluntarii își făceau treaba dar făceau și atmosferă. Nici măcar un om complet nefamiliarizat cu traseul, ca mine, nu ar avea cum să aibă dificultăți de orientare. Nu aș putea emite o părere despre punctele de hidratare – am ales versiunea scurtă a cursei și nu am avut nevoie. Am văzut, însă, că lucrurile mergeau destul de cursiv.

Pro Tip – observat de la distanță: evitați toaletele în ultimele cinci minute dinaintea cursei. Se fac cozi destul de lungi. Un pic de control sau de anticipare – măcar zece minute înainte de start – vă scutesc de bătăile de cap și de așteptare.

Rezultatul? Foarte aproape de prima sută, la Open general. Excelent, pentru un om nepregătit și pentru un set de așteptări realiste. Am avut și resurse pentru un mic sprint, pe final – m-a costat ceva gâfâială, în minutele de după finish.

Mai merg? Da, cu siguranță. Prima cursă nu se uită niciodată.

Te-ar putea interesa și

Leave a Comment