Competiții 

H3RO by TriChallenge: Rezultatele ETU Sprint Triathlon European Cup

H3RO by TriChallenge, cel mai mare eveniment de triatlon din Sud-Estul Europei, a găzduit și un eveniment major din calendarul competițional continental – ETU Sprint Triathlon European Cup.

Competiția din Mamaia a atras, la startul ETU Sprint Triathlon European Cup, nu mai puțin de 51 de sportivi de elită la masculin și 20 dintre cele mai puternice sportive de elită la nivel continental, la feminin.

Competiția a fost adjudecată, la masculin, de către Samuel Dickinson, urmat de Calum Johnson și Levente Karai. La feminin, s-au impus Yuliya Yelistratova, Marlene Gomez-Islinger și Alessia Orla.

Cei mai bine clasați sportivi români, de altfel și cei aflați în cursa pentru participarea la Jocurile Olimpice din 2020, au fost Antoanela Manac, locul 9 la finalul cursei, care a și strâns puncte importante în clasamentul de calificare pentru Olimpiadă, alături de Felix Duchampt, sportiv în curs de naturalizare, care a concurat sub steagul intermediar ITU, și a terminat competiția pe locul 17.

H3RO by TriChallenge este cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, iar la start a aliniat nu mai puțin de 1.300 de participanți, inclusiv 200 de sportivi veniți din toate colțurile lumii. Mai mult decât atât, dintre cei 200 de străini ce au reprezentat 38 de țări, nu mai puțin de 78 de sportivi fac parte din categoria Elite, cel mai înalt nivel de performanță la nivel global.

Evenimentul a avut loc cu sprijinul a 100 de voluntari, 60 de membri ai staff-ului de organizare, 40 de agenți de pază și stewards de traseu.

Te-ar putea interesa și

Leave a Comment