Stuff 

Mic record în ciclism: sportiv dopat cu 14 substanțe interzise

Ciclismul profesionist continuă să surprindă, prin metodele tot mai variate de a forța rezultatele, uneori mult peste limitele admise. Dacă, până acum, am văzut inclusiv motorașe ascunse în cadrele bicicletelor de cursă, precum și sportivi care se tratau cu Salbutamol pentru presupuse deficiențe renale și astm (link), astăzi este rândul unui ciclist profesionist australian să ne surprindă.

Michael Fitzgerald, despre care probabil că nu ați mai auzit până acum, a fost prins cu nu mai puțin de 14 substanțe și metode interzise, de-a lungul ultimilor cinci ani de teste.

Situația a fost cel mai bine descrisă de către fostul CEO al agentiei australiene anti-doping: “a veritable rolling pharmacy”.

Michael Fitzgerald a fost suspendat, timp de patru ani, din toate competițiile. Să sperăm că, la finele acestei perioade, va avea un organism ceva mai curat.

În alte știri, cum și triatlonul are o probă de ciclism, avem și aici cazul de dopaj al zilei. Călătorim, de această dată, în Mexic, pentru a îl cunoaște pe David Mendoza Sanchez, care a fost suspendat timp de trei ani și șase luni, însă, spre deosebire de Fitzgerald, pentru doar o substanță interzisă (link).

Sursa info și foto

Te-ar putea interesa și

Leave a Comment