Echipamente 

Sezon nou, tricouri noi: Pumas

Nu prea mai putem vorbi de sezon nou ci, mai degrabă, de mid-season, pentru că suntem mai aproape de pauza competițională decât de start. Cu toate acestea, America Latină funcționează după un alt program, iar mexicanii de la Pumas – pe scurt, respectiv numele lung și oficial Club de Fútbol Universidad Nacional A.C. – lansează, împreună cu sponsorul tehnic Nike, un set de echipament special pentru Ziua Morților, sărbătoare importantă în cultura latino-americană. Vorbim despre un logo supradimensionat al clubului, întins pe aproape întreaga față a tricourilor, căruia i se adaugă…

Citește mai mult
Stuff 

Mic record în ciclism: sportiv dopat cu 14 substanțe interzise

Ciclismul profesionist continuă să surprindă, prin metodele tot mai variate de a forța rezultatele, uneori mult peste limitele admise. Dacă, până acum, am văzut inclusiv motorașe ascunse în cadrele bicicletelor de cursă, precum și sportivi care se tratau cu Salbutamol pentru presupuse deficiențe renale și astm (link), astăzi este rândul unui ciclist profesionist australian să ne surprindă. Michael Fitzgerald, despre care probabil că nu ați mai auzit până acum, a fost prins cu nu mai puțin de 14 substanțe și metode interzise, de-a lungul ultimilor cinci ani de teste. Situația…

Citește mai mult
Competiții 

Șansa României de a reveni în America: SUA, Mexic și Canada găzduiesc CM de Fotbal din 2026

Naționala de fotbal a României are șansa teoretică de a se întoarce pe terenul celei mai înalte performanțe în fotbal, la 32 de ani de la SUA 94. FIFA a anunțat astăzi că SUA, Mexic și Canada au câștigat cursa pentru găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2026. Până atunci, ne vom uita cu detașare, de mâine, la o nouă ediție a campionatului Mondial ce nu include România: Rusia 2018. Între timp, rămânem cu amintirile meciului de legendă, cu Argentina. Sursa info și foto

Citește mai mult