Competiții 

Premieră: România va găzdui Campionatele Europene de Triatlon Multisport, în 2019

Vești bune pentru sportul românesc și pentru capacitățile naționale de organizare. Federația Română de Triatlon anunță că România va organiza, în premieră pentru sportul românesc, Campionatele Europene de Triatlon Multisport, la Tîrgu Mureș, în 2019.

‘Continuăm eforturile de a aduce competițiile de prim rang în România și, după succesul organizării Campionatelor Mondiale de Winter Triathlon din acest an, la Cheile Grădiștei, Federația Europeană de Triatlon (ETU) acordă găzduirea, în premieră națională, a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport. Avem atât infrastructura, cât și competitivitatea necesară pentru a organiza aceste evenimente și mizăm și pe un aflux touristic important, pentru Tîrgu Mureș’, spune Peter Klosz, Președintele Federației Române de Triatlon.

  • Șase sporturi, ramuri ale triatlonului, își vor desemna campionii europeni anul viitor, la Tîrgu Mureș
  • Federația Română de Triatlon așteaptă, la start, 3.000 de sportivi din 30 de țări

Disciplinele care își vor desemna campionii europeni anul viitor, în România, sunt: Duatlon – sprint și standard, Aquathlon – înot și alergare, Cross Triatlon – înot, mountain-bike și alergare, Cross Duatlon – alergare și mountain-bike, Middle Distance Triathlon – jumătate din distanța Ironman și Aquabike – înot și ciclism.

Competiția va avea un impact important în adopția sportului din regiune, dar și în turism.

Fondată în 2013 și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului din 2014, federația a organizat, în România, cinci cupe europene, două campionate balcanice, trei campionate europene și un campionat mondial. Prin programele de dezvoltare și școlarizare, România dispune, în prezent, de 18 antrenori cu licență ITU (International Triathlon Union) și 28 de arbitri internaționali. Federația Română de Triatlon a primit distincția “Cea mai bună federație în curs de dezvoltare”, la gala anuală organizată în Moscova de către European Triathlon Union (ETU).

Te-ar putea interesa și

Leave a Comment