Competiții 

România câștigă și găzduirea Campionatelor Europene de Winter Triathlon din 2019

România își consolidează poziția tot mai puternică de pol al competițiilor internaționale de triatlon și câștigă, din partea forului european ETU, și organizarea Campionatelor Europene de Winter Triathlon din 2019, la complexul sportiv Cheile Grădiștei.

2019 devine, astfel, anul în care medaliile continentale la triatlon se dau în România, după ce țara noastră a securizat, deja, organizarea Campionatelor Europene de Triatlon Multisport, în 28 iunie – 7 iulie, la Târgu Mureș.

Europenele de Winter Triathlon din 2019 se vor derula pe parcursul a două zile și vor include categoriile Elite, Junior, U23, Paratriathlon, Ștafetă Mixtă și Amatori.

Federația Română de Triatlon va organiza, astfel, al doilea concurs internațional major la Cheile Grădiștei, după ce startul anului 2018 a adus o nouă premieră – găzduirea Campionatelor Mondiale deWinter Triathlon, în aceeași locație. Tot în premieră, evenimentul a spart gheața și a ajuns, pentru prima oară, live la o televiziune din România.

Disciplinele care își vor desemna campionii europeni anul viitor, în cadrul Europenelor de Triatlon Multisport din România, sunt: Duatlon – sprint și standard, Aquathlon – înot și alergare, Cross Triatlon – înot, mountain-bike și alergare, Cross Duatlon – alergare și mountain-bike, Middle Distance Triathlon – jumătate din distanța Ironman și Aquabike – înot și ciclism.

Competiția va avea un impact important în adopția sportului din regiune, dar și în turism, iar aproape 3.000 de sportivi din 30 de țări sunt așteptați la startul campionatelor.

Fondată în 2013 și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului din 2014, Federația a organizat, în România, cinci cupe europene, două campionate balcanice, trei campionate europene și un campionat mondial. Prin programele de dezvoltare și școlarizare, România dispune, în prezent, de 18 antrenori cu licență ITU (International Triathlon Union) și 28 de arbitri internaționali.

Sursa foto

Te-ar putea interesa și

One Thought to “România câștigă și găzduirea Campionatelor Europene de Winter Triathlon din 2019”

  1. […] ce am scris (link) că România a câștigat și organizarea Campionatelor Europene de Winter Triathlon din 2019, […]

Leave a Comment