Oameni 

VIDEO: Vlad Mihalache, despre Băneasa Race

Clipul zilei de astăzi ni-l aduce în prim plan pe Vlad Mihalache, de șapte ani organizator al competițiilor de alergare trail din Pădurea Băneasa. Coincidență sau nu, la fel ca în clipul anterior (link), tot trei zile au trecut de la finalul Băneasa Race – Autumn Edition. Vlad și colegii săi de la Asociația Trăiesc Sănătos organizează, anual, mai multe ediții ale acestei curse de alergare, iar 2018 a adus un restart – o nouă identitate, Băneasa Race, și, deja, două ediții din trei – de primăvară și vară până…

Citește mai mult
Oameni 

VIDEO: Experiența H3RO TriChallenge, povestită de Biciclistul.ro

La trei zile după finalul ediției aniversare TriChallenge – oamenii au reușit să crească, zece ani la rând, o super-competiție de triatlon – stăm de vorbă cu Emilian Nedelcu, blogger la Biciclistul.ro și, particpiant în premieră, la o probă pe distanța half. Știm că Emilian s-a antrenat aproape de la începutul anului pentru această competiție, a trecut printr-o serie solidă de antrenamente, a testat mai multe diete și, între timp, a coborât la o greutate de doar două cifre. Iată, mai jos, în clip, experiența de cursă H3RO (1,9 km…

Citește mai mult