Competiții 

TriChallenge #10: 1.600 de sportivi din 16 țări, la start

Smartatletic, organizator al TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că 1.600 de sportivi din 16 țări s-au înscris la startul competiției. Probele se vor derula în perioada 14-16 septembrie, la Mamaia. TriChallenge reprezintă trei zile de festival multisportiv, care include, de acum, și proba de Aquatlon, precum și proba H3RO, pe distanța standard de half-triathlon. „În 2008, eram circa 20-30 de persoane care participam la competiții de triatlon, cel mai mult prin străinătate, deoarece în țară nu aveam competiții și condițiile necesare. Atunci, am…

Citește mai mult
Competiții 

Trei competiții din septembrie pe care nu ai voie să le ratezi

Suntem deja bine intrați în prima lună de toamnă, dar nu putem rata ultimele săptămâni de soare și vreme plăcută. Fie că sunteți în plin sezon cu antrenamentele, fie că vreți să bifați prima competiție a carierei, avem recomandările ideale pentru această lună. Pentru toate gusturile, avem un triatlon, o alergare trail, pe teren accidentat, și un semimaraton pe plat. TriChallenge Mamaia – 14-16 septembrie TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, va alinia nu mai puțin de 1.600 de sportivi, din 16 țări, la startul festivalului…

Citește mai mult
Competiții 

Live blog: Serbia – România, UEFA Nations League

Înainte de orice, comentariul din debutul meciului și imaginile din tunel arata sumbru de tot. Am mai văzut meciuri în care România era învinsă încă înainte de a călca pe teren. Iar la microfon ni se spune, deja, că „o victorie ar fi mare, mare, chiar și un egal”. Să pornim cronica încă unui meci din divizia C a Europei! Minutul 1: Secunda 14, mai exact. Sârbii obțin primul corner. Minutul 2: Încă un corner, tot pentru sârbi. La trei cornere e penalty, ca în curtea blocului? Comentatorii ne spun…

Citește mai mult
Competiții 

Băneasa Race – Autumn Edition: Apel pentru ocuparea ultimelor locuri

Ne mai despart doar două săptămâni de startul celei mai importante curse de trail a toamnei. Grila de start este aproape plină, iar organizatorii anunță că mai au doar căteva locuri libere. Băneasa Race – Autumn Edition are loc în data de 23 septembrie și include probele de semimaraton și cursa de 10,5 kilometri. Înscrierile în competiție încă sunt deschise, aici (link). Ediția din primăvară a strâns,la start,1.000 de pasionați de sport. Și în toamnă organizatorii estimează că vor aduce același număr de sportivi, pe traseul din pădurile Băneasa și Tunari.

Citește mai mult
Competiții 

Live Blog: România – Muntenegru, UEFA Nations League

Pornim seria de blogging live de pe LOVESPORT cu un meci din divizia C a Europei, între România și Muntenegru. La momentul la care pornim aceasta cronică live, meciul este deja în minutul 15 și, la cum se desfășoară, avem timp să facem o introducere mai lungă. Nu riscăm să ne deranjeze vreo fază cât de cât mai acătării, la fel cum nu ne deranjează nici scandările peluzelor. Pentru că meciul se joacă fără public, cu porțile închise. Este, practic, unul din rarele meciuri în care România nu riscă nicio…

Citește mai mult
Competiții 

TriChallenge atinge borna de 1.000 de concurenți din 10 țări

Smartatletic, Organizatorii TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că 1.000 de sportivi din 10 țări s-au înscris deja la startul competiției. La startul probelor ce se vor derula în perioada 14-16 septembrie, vor fi peste 2.000 de pasionați de mișcare, la Mamaia. De asemenea, 20 de țări din întreaga lume vor fi reprezentate de sportivii prezenți la TriChallenge. De asemenea, în cadrul acestei ediții, probele TriKids Duatlon și Crosul de 5km vor fi gratuite pentru constănțeni, inclusiv pentru cei de vârste fragede. Informații complete despre…

Citește mai mult
Competiții 

Data oficială: 22-24 februarie 2019, C.E. de Winter Triathlon, în România

După ce am scris (link) că România a câștigat și organizarea Campionatelor Europene de Winter Triathlon din 2019, iată că a venit și confirmarea oficială a datei. Federația Română de Triatlon anunță astăzi ca ediția din 2019 a Campionatelor Europene de Winter Triathlon va avea loc, la Cheile Grădiștei, în 22-24 februarie. “Anul 2019 este anul în care medaliile importante din triatlonul European se decernează în România. Suntem onorați de încrederea forului European ETU de a ne acorda organizarea unei noi competiții importante în calendarul international, triatlonul de iarnă. Unul…

Citește mai mult
Competiții 

Cu 7 zile înainte de start, Bucharest Sport Club anulează Campionatul Național de Duatlon

După ce, în 9 iulie, Bucharest Sport Club (BSC) – entitate care organizează și Titans Triathlon – anunța că amână Campionatul Național de Duatlon pentru data de 1 septembrie „din motive obiective legate de organizarea evenimentului, cat si din multitudinea de reactii si rugaminti de a nu ne suprapune cu vacante si weekend-uri prelungite”, astăzi BSC decide anularea completă a evenimentului, pentu că „în perioada vacanței, toti oamenii isi doresc sa fie vacanta… inclusiv sportivii”. Interesantă este și explicația completă a BSC, care menționează, mai întâi, că „majoritatea sportivilor sunt…

Citește mai mult
Competiții 

Semimaratonul Buftea: miză pe dublarea numărului de participanți, la peste 300

Asociația Pegas Triatlon Club anunță astăzi că mizează pe un număr dublu de pasionați de sport la startul celei de-a doua ediții a Semimaratonului Buftea, de peste 300. “Profităm din plin de vremea bună de început de toamnă și invităm, în 30 septembrie, pasionații de alergare la o competiție ce se desfășoară într-o oază verde, curată, în imediata proximitate a Bucureștiului. Avem un traseu care trece prin locuri încărcate de istorie, cum ar fi Domeniul Știrbey, într-un oraș care crește, în ultimii cinci ani, ca pol de atracție pentru pasionații de…

Citește mai mult
Competiții 

Cupa României la Cross Triathlon și-a desemnat câștigătorii

Cupa României Cross Triathlon Series și-a desemnat câștigătorii, atât la open, cât și la categoriile de vârstă. La masculin, primul loc în clasamentul general este ocupat de sportivul de la TriAluta Sf. Gheorghe, Daniel Attila. Podiumul general a fost completat de Kovacs Szabolcs și de Csergedi Istvan. Top 5 masculin: 1 Daniel Attila (Triaulta Sf.Gheorghe), 2600 pct. 2 Kovacs Szabolcs (Politehnica Cluj), 2404 pct. 3 Csergedi Istvan (Mobility Tg. Mures), 2266 pct. 4 Trella Tamas (Master Ski&Bike Tg.,Mures), 1958 pct. = Madaras Daniel (Triaulta Sf. Gheorghe), 1958 pct. La feminin,…

Citește mai mult