Competiții 

XTERRA România: 150 de sportivi de top din 15 țări concurează la Tîrgu Mureș

XTERRA, cel mai important circuit internațional de Cross Triathlon, aduce la start 150 de sportivi de top din Europa, la ediția desfășurată în premieră în România.

15 țări sunt reprezentate la start, prin numeroși sportivi bine clasați în ranking-ul continental, campioni mondiali și europeni, la diferite discipline ale triatlonului. Printre aceștia se numără și:

  • Francois Carloni, Franța, locul doi în clasamentul european masculin,
  • Poor Brigitta, Ungaria, locul doi în clasamentul european feminin și campioana europeana de Cross Triathlon în 2017,
  • Pavel Andreev, Rusia, de cinci ori campion mondial la Winter Triathlon și de cinci ori campion european la Winter Triathlon,
  • Daria Rogozina, Rusia, campioana europeana U23 la Cross Triathlon și Cross Duathlon în 2017

De asemenea, și sportivii români de top sunt prezenți la startul competiției. Printre aceștia, și:

  • Ciprian Bălănescu, multiplu campion național la triatlon,
  • Kovacs Szabolcs, campion european U23 la Cross Duathlon în 2017

XTERRA România presented by Accenture este un festival sportiv, derulat pe durata a trei zile, ce include: XTERRA Trail Race – 25 km, Kids Race – 2 km, Fair Play Run Race – 3 km,  DRACULA Night Swim – 1,5 km, XTERRA Romania Age Group & Pro – Men & Women, DRACULA Night Run – 6,5 km, XTERRA Romania Sprint Distance Junior & Elite – Men & Women.

Circuitul XTERRA are 40 de etape pe toate continentele lumii, începe în ianuarie in Africa de Sud, trece, printre altele, prin Noua Zeelandă, Filipine, Argentina, Costa Rica, Tahiti, Brazilia, Suedia, ajunge în 3-5 august la Târgu Mureș, de unde va continua catre Finala Campionatului Mondial Xterra din Maui, Hawaii, trecând și prin Spania, Italia, Statele Unite și China.

Te-ar putea interesa și

Leave a Comment